Autentificare

Înregistrare
Acasă
 

Căluşarul din Romos

 
Meniu site
Mini-chat
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 38
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Tradiţia căluşarului din Romos


Tradiţia căluşarului din Romos înfăţişează complexitatea, invocând numeroase teme, simboluri, ritualuri, scene, demne de a face parte din ceea ce numim cultură. Incontestabil, trebuie să ne mândrim şi să afirmăm că tradiţia noastră reprezintă o frumoasă expresie artistică, care în ciuda timpurilor noastre dominate de alte valori, mai mult ori mai puţin semnificative, nu a pierit. Cultura, spunea cândva Constantin Rădulescu Motru, nu piere atât de uşor, deoarece valorile culturale sunt strâns legate de spirit, şi chiar dacă vor veni vremuri în care tinerii noştri feciori vor lăsa istoriei această tradiţie, cultura tot nu va pieri curând, ea va rămâne în spirit, memorie şi istorie. Dar să nu uităm, învocând aici măreţele cuvinte ale unui profesor, istoria există în măsura în care scriem despre ea! 


Satul Romos se bucură de o tradiție a călușarului extrem de amplă, o tradiție care pe meleagurile noastre are o durată însemnată, respectiv de 9 zile. Astfel tradiția noastră își găsește începutul în ajunul Crăciunului, continuând așa până în ziua de 2 ianuarie. Încontestabil numărul de zile a tradiției noastre iese în evidență. Ne punem întrebarea "de ce atâtea zile?" Însă fără să reflectăm prea mult asupra acestui aspect, răspundem că temele, ritualirile, simbolurile, personajele sunt destul de multe, iar tradiția noastră îmbrăcată în toate acestea nu are posibilitatea să le prezinte sau mai bine punctat, să le practice în câteva zile, cum de altfel se întâmplă cu tradiția călușarului din satele vecine, ori chiar din alte sate.

          Călușarul nostru reprezintă o tradiție dusă de-a lungul timpului din generaţie în generaţie, în acelaşi format, peste mai bine de 100 de ani. Suportul unei părți din această afirmație îl găsim chiar în tradițe, mai precis în textele lăsate de străbunii noștri, care afirmă că: "...acest joc mândru românesc, ce călușeru-l numesc, care nu-i de noi înființat, nici de noi întâi jucat, căci noi l-am învățat dintr-alții, ca și din noi să-nvețe alții..." (Text preluat din Urătura vătafului în dimineața Crăciunului după colinda "Răsai Soare"

Încă dinainte de lăsarea postului Crăciunului, feciorii îşi adună ceată de căluşari şi împreună pornesc în căutarea unei persoane din sat care să le ofere o casă pentru a servi drept gazdă căluşarilor. În acelaşi timp, ceata de căluşari caută ca persoana respectivă să le fie şi mentor, deoarece "...un gazdă bun la ceată, este tocmai ca şi un tată...", (Text preluat din Urătura vătafului în dimineața Crăciunului după colinda "Răsai Soare"). După găsirea gazdei, ceata de căluşari tocmeşte muzicantul cu care se face un proces verbal şi i se dă arvună.

Intrarea în ceata de căluşari se face încă de la o vârstă fragedă, 14-15 ani, fiecare căluşar putând juca până când se însoară. 

Odată intrați în ceata de călușari, fiecare fecior pune o anumită sumă de bani, bani folosiţi pentru cumpărarea strictului necesar cetei (cumpărarea vinului, vinarsului), dar şi pentru arvunirea muzicantului.

Odată cu lăsarea postului de Crăciun, ceata de căluşari aduce brad de la munte. Bradul este folosit la ornarea porţii casei-gazdă şi la împodobirea porţii căluşarilor, amplasată în faţa casei-gazdă. Tradiţia aducerii bradului la căluşari corelează cu aducerea bradului la nunți și la plecarea în armată, simbolul bradului denotând tinereţea și voinicia.

La intrarea cu bradul în sat, ceata de căluşari îmbarcați în căruţa trasă de cai împodobiţi cu zurgălăi, emit vocal diferite cântece, cum ar fi de pildă "La umbră de stejărel", "Colo-n vale-n Poieniţă", "Mândro din dragostea noastră", "Vizavi de mine", "Cui nu-i place dragostea". Ritualul în cauză propagă în sat o atmosferă frumoasă care generează emoție în rândul lumii satului. Am putea spune că aducerea bradului reprezintă oarecum și un prim anunț, indirect, către săteni, anunț ce denotă faptul că în anul cutare se "țin călușerii", și ce bucurie învăluie satul știrea aceasta! Sentimentul este unul puternic, în special pentru cei care au o legătură profund spirituală cu tradiția, o legătură care se manifestă prin sacralitate, invocând aici o părticică din minunata filosofie a lui Mircea Eliade. 

Adusul lemnelor pentru foc, a meselor şi băncilor, a "lepedeului" pe care sunt prinse "zdrăncanele", a veselei şi paharelor, precum şi făcutul curăţeniei în casa-gazdă, reprezintă atribuții ce țin de îndreaga gospodărire a cetei de căluşari. 

Tot înainte de ajunul Crăciunului se definitivează treburile ce survin în interiorul casei-gazdă, repetiţiile şi funcţiile fiecărui căluşar, şi anume: vătaf, vătaf II, vătaf III, cepar şef, cepar, ţurcaş, jupân, obligatoriu fiind un număr de aproximativ 15 persoane.


Vătaful este responsabil în fața gazdei și a cetei de întreaga desfășurare a activităților călușerești, dar și de evidența banilor adunați de la colinda din ajunul Crăciunului și de la jocul prin sat. Vătaful are aceleași drepturi ca toți membrii cetei, doar îndatoririle fiindu-i mai mari. Vătaful deține și rolul de a organiza pe fiecare membru în parte, pentru o bună desfășurare a lucrurilor de-a lungul tradiției.

            Vătaful al doilea, respectiv vătaf doi, răspunde de jocul călușarilor direct prin "darea hopului" pe muzică, lucru esențial în jocul călușarilor din Romos. El este întotdeauna pregătit a lua locul vătafului la joc și la urat.

            Vătaful al treilea, respectiv vătaf trei este responsabil cu strigătura pe muzică. Tot el răspunde și de începutul colindelor. Cei trei sunt direct responsabili în fața gazdei, când intervin greșeli în joc, colinde, strigături sau în marșul călușarilor. Cei trei participă și la număratul banilor seara, împreună cu gazda.

            Ceilalalți călușari reprezintă "călușarul relaxat", aceștia fiind responsabili doar de joc, strigat, colindat și de marșul călușarilor.

            Jupânii sunt personajele distractive ale tradiției noastre, personaje cu un costum oarecum mai ciudat, având fața mascată, de aici producându-se și misterul, dar și întrebările de genul: "oare cine-i jupânu' ăsta?". Atuul jupânilor este în mare parte faptul că sunt mascați, ceea ce face ca aceștia să fie oarecum mai îndrăzneți, făcând fel și fel de năzbâtii și de glume care nu pot decât să genereze veselie. Aceste personaje din care fac parte și feciorii din ceata de călușari, dar și jupânii propriu-ziși, nu vorbesc, probabil pentru a nu fi recunoscuți, ci doar emit vocal suntete mai ciudate din care fac parte unele litere, precum "U" ("Uuuuuu"), sau combinații de litere, iar când aceștia intră în curtea omului fac apel la două vocale ce formează un cuvânt, și anume "ou", ieșind ceva de felul "ou, ou, ou!". În rândul copiilor, jupânii sunt priviți dintr-o dublă perspectivă aflată în opoziție, respectiv din perspectiva bucuriei, dar și din cea a temerii emanate de costum și de acțiunile acestora. În sfârșit personajele noastre mai au rolul de a întreba dacă  sătenii primesc călușarul cu jocul, ei fiind trimiși de gazdă în trecut, iar în prezent de vătaf. Fiind în număr mai mare, jupânii care nu mergeau prin sat rămâneau la gazdă sub comanda ceparului șef. În trecut, acum 60-70 de ani, un jupân avea grijă de animalele gazdei în timp ce aceasta era plecată cu ceata de călușari cu jocul prin sat.

            Țurcașul este un alt personaj important din tradiția noastră. El este cel care poartă țurca prin sat, umblând alături de ceata de călușari. În curțile oamenilor țurcașul "bate țurca" și în schimb primește bani. Ultima zi din tradiția călușarului este dedicată acestui personaj, evenimentul fiind numit "împușcatul țurcii".

 

            Ceparul este cel care merge prin sat cu ceata de călușari. Acesta are sarcina de a turna băuturi în pahare, el știind ce consumă fiecare membru al cetei. De asemenea, acesta servește membrii cetei cu băutură, cozonac sau prăjituri, în funcție de ce a pus pe masă familia care a primit călușarii cu jocul. 

În trecut, în timp ce ceata era plecată cu jocul călușarului prin sat, la casa-gazdă rămâneau ceparul șef cu unii dintre jupâni sau cepari, aceștia având sarcina să pregătească masa pentru călușari. Ceparul șef avea cheile de la cămara unde se țineau băutura și mâncarea, el fiind direct răspunzător de evidența acestora. Când gazda făcea mâncarea colabora cu ceparul șef, iar dacă nu era gazdă, ceparul șef era direct răspunzător de organizarea și servitul mesei. 


După ce ceata de căluşari ridică poarta împodobită cu ramuri de brad, urmează a se colinda casa-gazdă (Vezi: "Colinda gazdei"). La colinda gazdei participă gazda, căluşarii şi generaţii mai vechi de căluşari, părinţii şi rudele căluşarilor. După terminarea colindei, oamenii vor fi chemati înauntrul casei-gazdă, unde vor fi serviţi cu vin cald şi cu cozonac. 

De-a lungul postului, ceata de căluşari se adună în fiecare seară la ora stabilită de vătaf, cel care întârzie trebuind să aducă un litru de vin la casa-gazdă.

Tăiatul porcului, respectiv ignatul, reprezenta în trecut o etapă principală în cadrul tradiţiei căluşarilor din Romos, acesta având rolul de a hrăni ceata de căluşari de-a lungul celor 9 zile, atribuţie care se afla în sarcina ceparului şef (și în sarcina soției gazdei în trecutul îndepărtat), care gătea diferite sortimente de mâncare. În situația în care nu se tăia porc, fiecare căluşar aducea carne de acasă. Această cantitate de carne adunată era împărţită în două porţii, şi anume jumătate pentru masa din ziua de Crăciun, iar cealaltă jumătate pentru masa din ziua de 2 ianuarie, după "împuşcatul ţărcii".

Tot înainte de ajunul Crăciunului se alegea şi stabilea cantitatea şi persoanele de la care se cumpăra vinul şi vinarsul necesar cetei de căluşari.


Ajunul Crăciunului

Ajunul Crăciunului reprezintă o zi importantă pentru tradiția călușarului nostru, deoarece în acest timp care devine sacru pentru marea majoritate a sătenilor, tradiția călușarului își face apariția, respectând ordinea creștină care impune în această zi colindul. Așadar, în ajunul Crăciunului, ceata de căluşari, în haine negre, se adună la o oră bine stabilită de vătaf (ora 7 P.M), împreună cu foşti căluşari din generaţii mai vechi, prieteni, părinţi, rude, toate de gen masculin, pentru a începe tradiția colindului. Tradiția călușarului aculturează din tradiția creștină cutuma colindului.

Înainte de a pleca prin sat cu colindul la notabilități și la fete, se colindă pentru a doua oară "Colinda Gazdei", moment în care ceata se adună în fața casei-gazdă, iar gazda stă în interiorul casei, la fereastra larg deschisă. 

În ajunul Crăciunului ceata este plecată prin sat, colindând pe la notabilităţi colinda "Deschide-ni-ți poartă", iar la preotul ortodox și greco-catolic "O, ce veste minunată", în zilele noastre, iar acum 70 de ani "Colinda popii". După ce se termină colinda la notabilități ceata de călușari se desparte de cei care au ajutat la colindă și pleacă cu colindul "Mere lina la fântână", la fetele din sat. După colindarea notabilităților și a fetelor, călușarii sunt cinstiți cu bani, bani pentru care vătaful urează.

            După încheierea tradiției colindului din ajunul Crăciunului, călușarii se întorc la casa-gazdă unde se numără banii, apoi merg la casele lor, se odihnesc pentru ca în dimineața de Crăciun să se îmbrace în costumele de călușari, care vor exclude "bâtele" și "zdrăncanele", meargând alături de gazdă la biserică. 


Ziua Crăciunului

Ziua Crăciunului este ziua în care timpul și spațiul devin sacre pentru marea majoritate a comunității noastre. Tradiția călușarului ia parte la această sacralitate, îndreptându-se în dimineața Crăciunului la una din bisericile satului. 

Pătrunși în Sfânta Biserică, spațiul devine și mai sacru. Sacralitatea se manifestă prin liniște, practicarea cultului creștin, ascultarea liturghiei, trăirea profundă, apropierea față de Providența Divină. Așadar, lipsa zdrăncanelor și a bâtei din costumul călușarilor în momentul în care ceata de călușari trebuie să fie prezentă la biserică, se explică prin sacralitatea timpului și spațiului care se găsește în Sfânta Biserică. Unul dintre simbolurile Bisericii Creștine este liniștea, ori pătrunderea feciorilor cu zdrăncanele în spațiul în cauză ar însemna o lipsă de raționalitate, care provoacă dezordine și imposibilitatea de a medita, zdrăncanele generând zgomot chiar și la cea mai mică mișcare. Cealaltă piesă, bâta, nu și-ar găsi nici ea locul în cadrul bisericii. Aceste aspecte ne arată că străbunii noștri purtau respect față de cele sfinte.

Ajunși în biserică, călușarii se așează în fața altarului în semicerc, punându-și căciulile jos.

            După rugăciunea "Tatăl Nostru", călușarii părăsesc biserica și se împart în două cete, pentru a chema bărbații de la cele două biserici, ortodoxă și greco-catolică, la colinda "Răsai Soare". În acest timp ceparul șef cu ajutoarele sale pregătesc masa la care vor participa colindătorii (bărbații din sat).

            După finalizarea colindei "Răsai Soare", oamenii intră în casa gazdei, unde vătaful va ura, urătura specifică zilei de Crăciun, ținând în mâna dreaptă ridicat un pahar cu vin roșu. După urătură oamenii sunt serviți cu vinars cald și cozonac.

"Răsai Soare" este considerat imnul colindelor noastre. Aceasta este colindată de două grupuri, pe de-o parte de călușari și jupâni, iar de cealaltă parte de bărbații din comunitate. 

Cât stau la masă oamenii înșiră colindele din moștenirea culturală autentică a satului Romos, timp în care călușarii își pun zdrăncanele pe picioare, își iau bâtele și împreună cu muzicantul ies în fața gazdei pentru a-și prezenta jocul în fața oamenilor care au venit la colinda "Răsai Soare".

             

            După ce și-au prezentat jocul, călușarii intră în casa-gazdă, unde în jurul prânzului servesc masa pregătită de gazdă, cepari și femei (mamele călușarilor).

            De remarcat ar fi faptul că în prima zi de Crăciun ceata de călușari din Romos (în trecut cetele "josănilor" și a "susănilor"), joacă numai în fața casei-gazdă sub poarta de brad, respectându-se astfel tradiția creștină de a-i lăsa pe oameni să petreacă în liniște și în familie sărbătoarea Crăciunului.

            În primele trei zile cât ține sărbătoarea Crăciunului, jupânii nu umblă mascați, nici în casa-gazdă și nici prin sat cu ceata de călușari, aspect care din nou invocă respectul față de cele sfinte, dar și față de locuitorii satului.

            După ce au jucat de câteva ori în fața casei-gazdă, unde vin oamenii să îi privească, la lăsarea serii călușarii merg acasă și se dezbracă de costumul călușeresc, întorcându-se la gazdă cu căciulile pe cap, dar fără pana de fazan, unde se distrează.

            În urmă cu 40 de ani fetele nu veneau seara la casa-gazdă a călușarilor, ele fiind chemate doar pe data 1 ianuarie, când se făcea "băgatul fetelor în casă". În zilele noastre obiceiul s-a schimbat, iar fetele participă la distracție încă din prima seara, continuând aşa până la încheierea tradiției călușarului.


 

A doua zi de Crăciun

Sentimentul de sacralitate este încă prezent în lumea satului. Ziua de 26 decembrie începe pentru tradiţia căluşarului romosan odată cu ora 10, când feciorii se adună la casa-gazdă îmbrăcați călușari, dar din nou fără cele două piese, zdrăncanele și bâta, mergând sub îndrumarea gazdei la biserică. Ajunși în casa Domnului, călușarii vor executa aceleași lucruri ca în ziua precedentă. Important este de menționat faptul că satul Romos deține două biserici, una ortodoxă, iar cealaltă greco-catolică, ambele aparținătoare comunității etnice române, comunitate majoritară în sat. Așadar, în prima zi de Crăciun ceata de călușari merge la Biserica Ortodoxă care deține cei mai mulți enoriași, iar în cea de-a doua zi de Crăciun, ceata este prezentă la Biserica Greco-Catolică. 

După ieșirea din biserică ceata de călușari merge să ia masa pentru ca după să se pregătească de jocul prin sat, care se va face în această zi la notabilități. După tradiție gazda are programul zilei, iar călușarii urmează traseul stabilit, jucând prima dată la primarul satului, unde la intrarea în curte,care se face prin mersul căluşerilor, se joacă între trei și patru ponturi care aparțin liniei melodice a Călușului. După executarea ponturilor ceata de călușari, împreună cu gazda care deține la ea plosca, dar și cu țurca, ceparii și cei doi jupâni, vor intra în locuința celui care a primit călușarii cu jocul. În această încăpere personajele amintite anterior sunt servite de către cepari din bucatele și băuturile întinse. După o scurtă perioadă de timp, vătaful luând banii puși pe masă începe a ura, urătura specifică notabilităților, ținând în mâna dreaptă banii primiți. Momentul următor constă în ieșirea tuturor din încăpere, alegerea de către vătaf a unui pont dintre Romană, Balu Mărăcinii și Roată, și jucarea acestuia. 

Jocul călușarilor la notabilități, precum și la ceilalți oameni din sat, ne arată o relație de simetrie între începutul și sfârșitul jocului. Călușarii își fac intrarea în curtea romosanului prin executarea unui joc, iar momentul dinaintea ieșirii din curtea acestuia, constă tot în executarea unui joc.

În urmă cu 70 de ani când în Romos erau aproape în permanență două cete de călușari, "josănii" și "susănii", acestea erau obligate prin tradiție să joace călușarul în curțile primarului, notarului, secretarului în același timp, fiecare cu muzica și cu ponturile sale.Era o concurență acerbă, o concurență care cu timpul a generat figuri tacticizate și dificile, practicate pe muzică ritmată.

Ziua de 26 decembrie se încheie prin terminarea jocului la notabilități, îndreptarea călușarilor și a celorlați membrii la casa-gazdă unde se vor număra de către vătaf banii acumulați în acea zi, sub directa supraveghere a vătaf doi și vătaf trei. În trecut după ce se numărau banii, aceștia erau predați pentru o siguranță mai bună gazdei.  

După toate acestea, călușarii merg la casele lor, dezbrăcându-se de costumul călușeresc, pornind apoi la casa-gazdă, purtând din același costum căciula de astrahan cu floarea. Odată ajunși la destinația propusă, distracția începe!

 


A treia zi de Crăciun

Ziua de 27 decembrie își are începutul identic cu cel al celor două zile precedente. Călușarii merg din nou la biserică, aici practică același ritual pe care îl știm. Odată cu terminarea liturghiei, ceata de călușari iese din biserică,urmând a merge sa ia masa, în trecut la casa-gazdă, iar în prezent la casele proprii. După aceasta feciorii se pregătesc de plecarea cu jocul prin sat. De aici înainte au loc mici schimbări care fac ca ziua de 27 să nu fie o copie perfectă a zilei de 26. Asfel în a treia zi a Crăciunului, jocul se va face la oamenii din comunitate care primesc călușarul fără obligații sau la familiile membrilor cetei de călușari. O altă diferență între cele două zile constă și în urătura vătafului, precum și în numărul caselor la care joacă.

După încheierea jocului prin sat, ceata de călușari va practica același ritual ca în ziua precedentă.

Pe parcursul serilor, călușarii sunt vizitați de diferiți membrii din comunitate care sunt serviți de cepari cu vin cald sau cu vinars. 


28 decembrie

"Mâne vin jupânii!", "Mâne să fac jupânii!", sunt doar câteva din expresiile care se întâlnesc în lumea copiilor, a fetelor nemăritate și poate uneori în familiile sătenilor. Astfel, 28 decembrie aduce jupânitul, iar odată cu acesta orele dimineții se transformă în veselie. Pentru tradiţia noastră 28 decembrie începe la ora 9, când întreaga trupă se adună la casa-gazdă, aici venind fiecare fecior mascat jupân de acasă. 

După ce s-au adunat la casa-gazdă,  jupânii pornesc a umbla prin tot satul, fie după ouă de găină, fie făcând câte o scurtă vizită de dimineața la casele fetelor, poate chiar cu scopul de a vedea matinalitatea acestora. Acest ultim aspect face ca în seara precedentă să li se comunice fetelor câteva expresii de genul: "să te scoli, să nu deie jupânii de tine în pat!" "să te scoli mâne că dacă nu intră jupânii pe tine!".

Orele dimineții sunt dominate de o atmosferă incredibilă, iar ulițele satului, colindate de jupâni timp de câteva ore, sunt martorele tuturor nazbâtiilor, glumelor, veseliei, strigătelor, zgomotelor generate de fel și fel de obiecte.

Istoria orală ne spune că în trecut jupânii nu colindau ulițele satului într-un grup atât de mare cum se face în prezent, ci aceștia se împărțeau în grupuri de câtre doi sau chiar trei, mergând în părți diferite din sat.

 Pe lângă mersul după ouă și vizitatul fetelor, jupânii mai aveau ca sarcină să îi întrebe pe membrii comunității dacă și când primesc călușarul cu jocul, răspunsurile fiind comunicate gazdei în trecut, iar în prezent direct vătafului.

După ce se încheie umblatul jupânilor prin sat, ceata de călușari se adună la casa-gazdă, iar după masa de prânz pornesc prin sat cu jocul, urmați fiind de gazdă, țurcă, cepari și de doi jupâni mascați ce au rolul de a întreba sătenii dacă primesc călușarul cu jocul.    

După jocul prin sat la oameni, călușarii pornesc spre casa-gazdă. Când ajung la destinaţie, aceştia vor număra banii, după care pleacă acasă pentru a se schimba de costumaţie, în cele din urmă întorcându-se la casa-gazdă. 


29 decembrie 

 Ziua de 29 decembrie aduce și ea jupânitul. Din nou, la ora 9 dimineața feciorii se întâlnesc la casa-gazdă, venind de acasă îmbrăcați jupâni. Există o oarecare diferența între ziua precedentă și cea prezentă. Astfel 29 decembrie este caracterizat de nunta care are loc între jupânul mire și jupânul mireasă, sau mai bine punctat jupânița mireasă, care vor merge alături de alaiul de jupâni la primăria din sat unde se va desfășura cununia dintre cei doi.

După acest eveniment alaiul de jupâni, împreună cu proaspeții căsătoriți încep să colinde ulițele satului care din nou sunt dominate de veselie, strigăte, zgomote, glume, alergături.

 

În această zi mirii ies în evidență prin costumul lor care înclină atât cât este posibil către o rochie de mireasă și un costum de mire. Tradiția se respectă prin faptul că mirii-jupâni sunt mascați. De aici și întrebările unora dintre săteni: "Oare cine o fost mirele și mireasa?" sau "Nu știi cine o fost mireasa?". 

După ce se termină jupânitul, călușarii merg să ia masa de prânz, după care pleacă cu jocul prin sat în același format ca și în zilele precedente. De aici înainte mersul tradiției este identic cu cel al zilei de 28 decembrie. 


30 decembrie 

A 30-a zi din decembrie este destinată jupânitului, jocului prin sat, iar în prezent și a cumpărăturilor pentru evenimentul Revelionului.

Punctăm faptul că dacă una din zilele de 28, 29, sau 30 pică duminica atunci ceata de călușari va merge la biserică, continuând apoi cu jocul prin sat. Bineînțeles jupânitul nu se va practica într-o zi de duminică, deoarece atmosfera creată de jupâni nu se potrivește în contextul duminical, acestea fiind în relație de opoziție.


31 decembrie 

Ultima zi din an aduce în tradiția călușarului un ritual încântător, la baza căruia stau o mulțime de personaje, fiecare cu roluri interesante ce dau viață ritualului ursului. În lumea satului nostru acest eveniment este cunoscut sub numele de "mersu' cu ursu'".

În tradiția noastră ursul este un membru al cetei care întruchipează un urs, purtând un costum din piei de oaie, având fața mascată și prins pe el, în partea din spate, un sac cu paie acoperit cu piei, sac ce este lovit cu bâta de către "țigan", un alt personaj din ritualul ursului. De asemenea ursul este legat de mijloc cu un lanț care este ținut de "țigan", aceasta având în mână un "ciur" unde lumea îi pune bani atunci când "joacă ursul".

  

"Țiganul" este un membru al cetei, îmbrăcat în negru și mascat, având în mâna stângă ciurul și lanțul, pe care le-am menționat anterior, iar în mâna dreaptă bâta.

 

Pe lângă cele două personaje care se găsesc în centrul atenției, mai există și alți membrii ai cetei precum: vătaful și vătaful al doilea care sunt costumați în costumul de călușar, dar fără zdrăncane și bătă. Aceștia cară împreună un "ciubăr" împodobit cu iederă sau asparagus și un "chiștineu" negru din portul popular. Prin urechile ciubărului este introdusă o bâtă de călușari cu ajutorul căruia vătaf unu și doi cară ciubărul.

"Zdrăncănarul" este și acesta un alt membru al cetei, el este mai precis vătaful trei. Înfățișarea sa constă în îmbrăcămintea unui călușar peste care se suprapun zdrăncanele tuturor membrilor cetei de călușari. Așadar tocmai din îmbrăcămintea sa și-a atribuit denumirea personajul nostru. "Zdrăncănarul" mai este cunoscut și pentru faptul că juca fetele care le întâlnea prin sat, după muzica generată de vioara muzicantului.

 Majoritatea convoiului este alcătuit din jupâni, care din nou sunt mascați, dar și înarmați cu așa numitele "scălușe", care în trecut serveau la prindeau câinilor. Convoiul ursului umblă de-a lungul satului acompaniat de muzica unei viori, dar și alături de țurcă. La cele două poduri mai importante din sat se ia apa din râu, aceasta fiind introdusă în ciubăr de către vătaf și vătaf doi, în acest timp restul cetei pe muzica viorii strigau diferite versuri.

Convoiul ursului colindă ulițele satului, fiind când în "susăni", când în "josăni", când "pe râu", când "la uliță". Ulițele sunt din nou dominate de agitație, strigăte, sărituri, năzbâtii, zgomote, muzica unei viori, veselie, jocul ursului etc.

Sătenii știu că "az să mere cu ursu" sau că "az să plimbă ursu", tocmai de aceea unii ies în întâmpinarea convoiului, dând bani "țiganului" ca să vadă cum "joacă ursu" sau mai nou ca să imortalizezez prin fotografii câteva momente  frumoase. Bani poate primi și țurca în această zi. 

    

După "umblatul cu ursul", călușarii merg să servească masa de prânz, după care se pregătesc de jocul prin sat. După terminarea jocului prin sat, în seara ajunului Anului Nou, ceata de călușari se adună împreună cu fetele la casa-gazdă și se sărbătorește Revelionul.

Până la al Doilea Război Mondial, în seara ajunului Anului Nou călușarii "băgau jurații" în casa-gazdă, servindu-i cu mâncare și băutură. 


Ziua Anului Nou

Prima zi din Noul An începe pentru tradiția călușarului romosan prin participarea alături de gazdă la liturghia specifică Anului Nou. După încheierea liturghiei călușari merg să servească masa, urmând ca după aceea să se îndrepte spre casa-gazdă, unde se vor aduna, plecând de aici cu jocul prin sat în același format cunoscut și până acum. Jocul prin sat se va practica în special la sătenii ce poartă numele de Vasile, în ziua de Anul Nou fiind și sărbătoarea creștină a Sfântului Vasile. 

O oarecare diferență ce apare în această zi constă în urătura vătafului care va presupune în plus și colinda "La Mulți Ani".

  După încheierea jocului prin sat ceata de călușari se întorce la casa-gazdă, în drum spre aceasta feciorii emit vocal cântece ce aparțin marșului călușarilor.

Ajunși în fața casei-gazdă călușarii vor juca toate ponturile, vătaful doi luând acum locul vătafului. Astfel este prezentă o relație de simetrie: jocul călușarilor începe în cea de-a doua zi din tradiție în fața casei-gazdă și se încheie în a 8-a zi a tradiției tot în fața casei-gazdă. 

 Un aspect interesant ce avea loc în urmă cu aproximativ 60 de ani, constă în faptul că în seara de Anul Nou avea loc "băgatul fetelor" în casa-gazdă. Ordinea de băgare a fetelor în casă era următoarea: Vătaf, cepar șef, vătaf doi, vătaf trei, ceilalți călușari, cepari, țărcaș și jupâni. Fiecare fecior alegea câte o fată sau două și o "băga în casă". 

De asemenea tot în această seară vătafii și țurcașul aveau grijă de țurcă ca aceasta din urmă să nu fie furată, a doua zi urmând evenimentul numit "împușcatul țurcii".


2 ianuarie

"Az să-mpușcă țurca! Vii la slujbă?" reprezintă doar una din experesiile ce vizează evenimentul numit "împușcatu țurcii" sau "slujba țurcii", eveniment ce are loc în cea de-a doua zi a Noului An. Cu siguranță este primul eveniment din an care îi strânge, cum se spune în satul nostru, laolaltă, pe o parte din săteni. 

După cum se obișnuiește în tradiția noastră, ziua de 2 ianuarie începe și ea încă de dimineață. Este o dimineață destul de agitată pentru una dintre personajele tradiției - țurca.  

Ulițele satului sunt singurele care pot să "înțeleagă" neputința țurcii și lupta ei în încercarea disperată de a mai trăi câteva momente. Fugind de vânătorii săi: vătaf, vătaf doi, vătaf trei cu bâtele de călușari în mână și cu căciula, fără pană, în cap, țurca se deplasează cu pași mari și repezi, clopotele-i sunând puternic, auzindu-se când "la uliță", "când pe râu", "când în jos", "când în sus".

În jurul amiezei, regia dintre cele două părți se încheie într-un loc dinainte stabilit, anume pe o "hudiță". Pe această hudiță începe să se strângă lumea pentru a participa atât la "împușcatul țurcii", care se va face sub ochii lor, cât și la "slujba țurcii".

De asemenea sub ochii celor adunați, jupânii vor pregăti terenul ceremoniei prin aducerea și amplasarea în mijlocul mulțimii a unei bănci și a unei "loitre" pe care țurcașul ("împuşcat") se așează cu țurca.

Jupânii creează pe această hudiță o atmosferă cu care ne-am obișnuit deja, la care se mai adaugă o atmosferă nouă, propriu-zisă, greu de suportat datorită unor "cadelnițe" în care au introdus DTT, "chiper", găinaț și jăratec. 

După un timp prima parte a regiei trebuie finalizată, fapt pentru care va avea loc prinderea țurcii și împușcarea acesteia. 

 

Odată împușcată țurca este așezată pe loitră, iar în jurul ei se strâng jupânii care o jelesc și mulțimea curioasă. La scurtă vreme se aud strigăte și zgomote. În capătul hudiței își fac apariția "preoții" (uneori există doar un singur preot), urmați de câțiva jupâni. Intrarea lor este destul de bruscă, fapt pentru care mulțimea adunată se ferește repede din jurul țurcii împușcate și a jupânilor jelitori, pentru a face loc preoților.

Preotul sau preoții sunt feciori deghizați ce fac parte din trupa de călușari. În cazul slujbei țurcii, atribuția lor este de a citi dintr-un caiet discursul ori mai bine spus slujba defunctului nostru.

Odată ce preoții și-au poziționat locul, slujba țurcii începe. Ca replică la aceasta jupânii încep să jelească tot mai mult țurca, considerată a fi mama lor.

 După încheierea slujbei țurcii, hudița este părăsită, iar întregul convoi se îndreaptă spre casa-gazdă.

Odată pătrunși în casa-gazdă are loc un "fenomen misterios", și anume "învierea țurcii". Învierea este sărbătorită prin "jucarea țurcii" pe melodia "Băciana", dar și prin servirea participanților cu vinars cald.

În sfârșit, după ora prânzului ceata de călușari ia masa făcută în cinstea țurcii, seara având loc un alt eveniment important, respectiv "revelionul călușarilor".

Învierea țurcii denotă încheierea tradiției noastre, dar și continuitatea ei.

 


 

 

 

Autentificare
Căutare
Calendar
«  Septembrie 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930


Copyright MyCorp © 2018